ASOCIAŢIA „Educaţia Pro Silva”


      Scopul ASOCIAŢIEI este: Sprijinirea procesului instructiv-educativ din Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” Braşov.

      Pentru realizarea acestui scop, Asociaţia îşi propune ca obiective desfăşurarea următoarelor obiecte de activitate:

a) Reabilitarea, repararea, modernizarea şi dezvoltarea bazei materiale utilizate în procesul instructiv-educativ;

b) Dotarea cu mobilier, aparatură de laborator, mijloace de învăţământ, aparatură audiovizuală, materiale consumabile si alte asemănătoare.

c) Sprijinirea elevilor merituoşi cu burse şi la nevoie cu ajutoare sociale, a celor cu posibilităţi materiale precare, precum şi sprijin material pentru cadrele didactice care desfăşoară activităţi extraşcolare în beneficiul şcolii, neretribuite, participă la cursuri de perfecţionare sau acreditări utile şcolii, burse universitare şi postuniversitare.

d) Completarea bibliotecii şcolare cu cărţi şi reviste beletristice, ştiinţifice şi tehnice de specialitate, înfiinţarea şi dotarea corespunzătoare a unei mediateci;

e) Susţine menţinerea legăturilor cu foştii elevi ai şcolii şi atragerea acestora în activităţile Asociaţiei;

f) Sprijinirea editării revistei şi anuarelor şcolii;

g) Sprijinirea activităţilor de învăţare continuă, de aprofundare, cursuri de calificare şi altele asemănătoare, desfăşurate de cadrele didactice calificate ale şcolii;

h) Desfăşurarea unor activităţi economice, menite să asigure fondurile necesare sprijinirii activităţilor instructiv-educative în condiţiile respectării clauzelor art. 15

i) Sprijinirea activităţilor cercurilor de creaţie ale elevilor

j) Susţinerea sportului şcolar şi a turismului în rândul elevilor;

k) Sprijinirea activităţilor culturale şi folclorice;

l) Susţinerea activităţilor legate de participarea Asociaţiei la programe comunitare şi proiecte care vizează colaborările cu instituţii de învăţământ, cultura şi altele din ţară şi străinătate;

m) Sprijină schimburile de experienţă, culturale şi altele cu unităţi şcolare din ţară şi străinătate;

n) Sprijinirea oricăror alte activităţi care vin în ajutorul sau completarea programului instructiv-educativ şi care nu contravin spiritului statutului Asociaţiei